Avion de mici dimensiuni, prăbușit la scurt timp după decolare pe Aerodromul Măgura, Cisnădie. Care este starea celor doi piloți

Avion de mici dimensiuni, prăbușit la scurt timp după decolare pe Aerodromul Măgura, Cisnădie. Care este starea celor doi piloți

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectorului Județean Sibiu, Elena Welter, aparatul de zbor s-a lovit de pământ la câteva secunde după ce s-a înălțat în aer.

Avion a planat câteva secunde, apoi a pierdut din înălțime, iar în timp ce pilotul încerca să aducă la sol aparatul, acesta a lovit și câțiva copaci.

Este vorba despre un aparat de zbor privat, de mici dimensiuni, cu dublă comandă, cei doi piloți, de 62 respectiv 34 de ani, reușind să scape nevătămați.

„Pista este una înierbată, era moale, îmbibată cu apă. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, urmând ca la fața locului să se deplaseze echipa Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranața Aviației Civile”, a declarat Elena Welter, pentru MEDIAFAX.

Aceasta a mai confirmat că cei doi piloți aveau brevet și nu consumaseră alcool. După accident, cele două persoane au refuzat transportul la spital.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Cel mai de succes post de radio din România. A spulberat concurența
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×